Pentru Anca Nistor, ideile vin fără oprire, de peste tot, și ziua pare prea scurtă pentru toate. A început Nistora Ceramics doar de câteva luni, fără vreun plan B, cu capul înainte, dar cu multă pasiune pentru blide, oale și ulcele și cu poftă de frumos. Nu are targeturi de vânzări, nu are strategii de preț, dar are "fix fericirea aia bună, liniștită, pe care ți-o dă libertatea de a fi acolo unde vrei tu să fii, nu unde vor alții."
Câteva cuvinte despre tine, despre ce și pe unde ai studiat. Povestește-mi despre cum ai crescut, despre părinți, despre prieteni, despre îndeletnicirile tale...
Am rădăcini de țărancă de pe câmpia Mureșului, în sensul că m-am născut la Târgu Mureș, dar am copilărit în comuna Sărmașu, la bunicii mei. Probabil din pricina asta mă simt acasă și la sat, și la oraș, dar cert e că prefer să îmi simt talpa pe iarbă, nu pe trotuar. De meserie, sunt om de comunicare, școlită la Cluj (de care mi-e dor) și la București (unde trăiesc oameni de care mi-e dor). Pe vremurie când eram “piariță”, partea care îmi tihnea cel mai mult în meseria asta era cea a scriiturii. Scriu cu poftă, pentru că scriu fără filtru, exact așa cum vin vorbele, deseori împănate cu grai de Ardeal. Fie că scriu povestea mea, fie că îi ajut pe alții să își spună povestea. Cred foarte tare că fiecare dintre noi are o poveste fantastică de spus.
Cum și când au apărut „nistoarele”? De unde pasiunea pentru ceramică?
Câteva cuvinte despre tine, despre ce și pe unde ai studiat. Povestește-mi despre cum ai crescut, despre părinți, despre prieteni, despre îndeletnicirile tale...
Am rădăcini de țărancă de pe câmpia Mureșului, în sensul că m-am născut la Târgu Mureș, dar am copilărit în comuna Sărmașu, la bunicii mei. Probabil din pricina asta mă simt acasă și la sat, și la oraș, dar cert e că prefer să îmi simt talpa pe iarbă, nu pe trotuar. De meserie, sunt om de comunicare, școlită la Cluj (de care mi-e dor) și la București (unde trăiesc oameni de care mi-e dor). Pe vremurie când eram “piariță”, partea care îmi tihnea cel mai mult în meseria asta era cea a scriiturii. Scriu cu poftă, pentru că scriu fără filtru, exact așa cum vin vorbele, deseori împănate cu grai de Ardeal. Fie că scriu povestea mea, fie că îi ajut pe alții să își spună povestea. Cred foarte tare că fiecare dintre noi are o poveste fantastică de spus.
Cum și când au apărut „nistoarele”? De unde pasiunea pentru ceramică?
De când mă știu mi-a fost drag de blidele și oalele de lut și în general de orice obiect de ceramică făcut de mâna unui om, nu de brațul metalic al unei turnătorii industriale. Ceramica e senzuală, duioasă și intimă. Tocmai duioșia asta e cea care m-a chemat înspre ceramică. Vreo 2 ani am tot întrebat în stânga și-n dreapta unde și cum pot învăța olărit și n-am găsit nimic. A durat ceva timp până să pricep, prin 2013, că trebuie pur și simplu să încep – singură, neștiutoare, ucenică a Youtube-ului. Lucram seara sau în weekend, după jobul meu de comunicare. Era cumva, dar nu era de-ajuns. Apoi, la începutul lui 2014, am rămas fără job. Câteva luni m-am mai bâlbâit puțin, pendulând între căutarea unui alt job și tentația de a face singurul lucru pe care mi-l doream de fapt: ceramică. Pe la sfârșitul anului, decizia s-a cimentat. Așa că i-am dat și un nume, Nistora Ceramics, și... iată-mă-s cu nistoarele mele și cu senzația încântătoare că absolut fiecare zi e o zi de ucenicie în meseria asta fermecată. Cosmin, soțul meu, e cel căruia îi mulțumesc mult și zilnic pentru asta, pentru că nu cred că mulți parteneri ar pricepe și ar încuraja boieria asta a mea. Astea fiind spuse, deși e singura mea sursă de venit, nu simt și nu tratez Nistora Ceramics ca pe o afacere.
Povestește-mi un pic despre tehnica în care lucrezi, care este procesul de lucru, ce materiale folosești?
Povestește-mi un pic despre tehnica în care lucrezi, care este procesul de lucru, ce materiale folosești?
Acum lucrez cu lut roșu de Covasna și cu un lut alb din Germania. Ambele vin în calupuri mari, din care tai cu ața felii pe care le modelez după cum am nevoie. De exemplu îmi place foarte mult să întind cu sucitorul fâșii de lut drepunghiulare, pe care inscripționez, literă cu literă, ca pe vremea tipografiilor vechi, câte un vers din poezii care îmi plac, de la Rilke la haiku-uri. După ce placheta e uscată urmează prima ardere, la circa 800 grade. Apoi urmează glazurarea, adică vopsirea sau imersarea piesei într-o suspensie fină de pulberi incolore sau pigmentate și o nouă ardere, la peste 1000 grade, care “sticlifică” glazura. Apoi aduc piesele acasă, le fotografiez, le arăt lumii și le trimit prin poștă celor care vor să le ia acasă. Tot procesul de fabricație durează, cap-coadă, minim 6 zile. E slow handmade de-adevăratelea. Partea ghidușă e că la absolut fiecare dintre pașii pe care i-am pomenit poți da cu oiștea-n gard. La absolut fiecare etapă piesa poate crăpa, din diverse motive, dar când moare de mâna ta, adică dacă o scapi pe jos și se sparge, atunci e cel mai nasol. Te uiți prostit la cioburi și îți vine să dai undo.
Care sunt așteptările tale pentru obiectele pe care le modelezi: unde îți dorești să fe expuse, cum vrei să le promovezi, ce obiecte așteaptă, în caiete de schițe sau în sertare de idei, să fie produse?
Care sunt așteptările tale pentru obiectele pe care le modelezi: unde îți dorești să fe expuse, cum vrei să le promovezi, ce obiecte așteaptă, în caiete de schițe sau în sertare de idei, să fie produse?
De-abia aștept să fac o serie de piese de ceramică albă perforate și brodate manual, cu modele tradiționale. În momentul ăsta încă nu am “nistoare” în magazine de handmade – sinceră să fiu, e puțin intimidant adaosul mare pe care îl practică puținele magazine de gen din Timișoara/România, ceea ce ridică spre prohibitiv prețul unei piese de ceramică. Dar da, mi-aș dori mai multe magazine (brick&mortar sau magazine online stil boutique) de produse handmade mai acătării, care să susțină la modul real creatorii români. Un alt lucru pe care mi-l doresc pentru 2015 ar fi să ies mai mult în lume cu nistoarele mele, adică să fiu prezentă la târgurile cool de creație handmade din țară. Îmi doresc să văd chipul omului care ia în mână o piesă de ceramică, o întoarce pe toate părțile, are o experiență personală cu ea. Interneții sunt indispensabili și îi iubesc pentru conexiunile pe care le fac între noi, dar pixelul e una, atingerea e alta.
Site-ul tău arată foarte-foarte bine, la fel și brandingul! Cine te-a ajutat pe partea de imagine?
Site-ul tău arată foarte-foarte bine, la fel și brandingul! Cine te-a ajutat pe partea de imagine?
Cu site-ul mă sprijină web developer-ul Lucian Ilica. Eu am ales dintr-un magazine online o temă de Wordpress cu widget de magazin online, iar Lucian m-a ajutat cu cumpărarea domeniului, cu hosting-ul și cu personalizarea temei alese de mine. Bannerele, fotografiile de pe site și logo-ul sunt făcute de mine. Cu brandingul mi-a fost ușor, pentru că Nistora Ceramics e forma fizică a câtorva dintre lucrurile pe care le iubesc cel mai mult în viața asta: liniile simple, lucrurile autentice și poezia întrezărită oriunde s-ar ascunde ea.
Care e cel mai bun loc din Timișoara, ca sursa de idei și de inspirație?
Pentru mine, cele mai bune locuri din Timișoara sunt cele unde se adună oameni mișto și fac lucruri faine împreună: Festivalul Plai, proiecțiile Pelicula Culturală și Marele Ecran, Street Delivery și, mai nou, Grădina de Iarnă.
