The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 19 ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România.

Prin tot ceea ce face,  contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. 

Pentru idei, recomandări sau noutăți, scrie-ne la office@institute.ro.

Termeni și condiții ale The Institute și politica de confidențialitate a datelor cu caracter personal. 

 
 

TOP 3 ADC*RO // OCTOMBRIE 2019

News / 08 Noi 2019 / INSTITUTE.RO
  • TOP 3 ADC*RO // OCTOMBRIE 2019
  • TOP 3 ADC*RO // OCTOMBRIE 2019
  • TOP 3 ADC*RO // OCTOMBRIE 2019
  • TOP 3 ADC*RO // OCTOMBRIE 2019
  • TOP 3 ADC*RO // OCTOMBRIE 2019
  • TOP 3 ADC*RO // OCTOMBRIE 2019
  • TOP 3 ADC*RO // OCTOMBRIE 2019
  • TOP 3 ADC*RO // OCTOMBRIE 2019
  • TOP 3 ADC*RO // OCTOMBRIE 2019
  • TOP 3 ADC*RO // OCTOMBRIE 2019
  • TOP 3 ADC*RO // OCTOMBRIE 2019
1/11
Ediția din luna octombrie a Top 3 ADC adună - în categoriile Digital, TV și Experiential/BTL - 9 proiecte și 8 agenții câștigătoare. Campaniile te îndeamnă să mergi la vot, încurajează cititul, vorbesc despre filme, modă sau maşini şi descurajează minorii să consume alcool. Lucrarea Lunii este Senzaţii tari la vot, semnată de McCann Worldgroup pentru ROM.

LUCRAREA LUNII
Campania ROM – Senzaţii tari la vot câştigă Lucrarea Lunii și Locul 1 în categoria Digital.

Semnată de McCann Worldgroup, ROM – Senzaţii tari la vot încurajează prezenţa românilor la urnele de vot prin crearea unui candidat 100% fictiv, Toma Corunt, a cărui campanie electorală promite lucruri ieșite din comun: tăierea copacilor sau indiferența față de diaspora. Proiectul își propune să încurajeze simțul civic al românilor și susține prezența la vot. Special pentru alegeri, pe batonul ROM va scrie VOT.

Echipa creativă este formată din: Ion „Lutzu” Cojocaru | Creative Director, Laura Belc & Adina Stănescu | Group Creative Directors, Madalina Pop & Cosmin Voicu | Copywriters, Ionuţ Raicu & Laura Catea | Art Directors.

Dan Vezentan, Creative Director | New Folder & membru ADC*RO, declară despre proiectul câștigător: „Convingătoare, amuzantă și foarte bine aplicată contextului. O execuție smart. Bravo!”



DIGITAL
Pe Locul 2 în categoria Digital este interviul cu Aaron Paul, realizat de Netflix pentru El Camino: A Breaking Bad Movie. Campania îl arată pe Aaron Paul, actorul din Breaking Bad, care se pune în pielea românilor și încearcă alte elemente chimice dintr-un tabel al tăriilor românești. Astfel, Aaron încearcă The Romanian Formula, trecând de la un „distilator” la altul.

 

Locul 3 în categorie obţine campania Satra D.A.D.Z. - Ia stai cu tata, realizată de Marius Eftimie | Senior Copywriter & Cristina Șoricel | Senior Art Director, din partea WOPA. Melodia pleacă de la ideea că nu doar tinerii fac lucruri de oameni mari, ci și părinții fac lucruri de tineri. Trupa de taţi Satra D.A.D.Z. îşi propune să te convingă că nu este nevoie de alcool pentru o adolescenţă memorabilă.



Tot pe Locul 3 este şi campania celor de la Netflix, pentru lansarea filmului El Camino. Povestea mașinii este dusă mai departe de Micutzu. Acesta a realizat un video prin care încearcă să vândă mașina simbol a filmului către publicul român. După ce este spălată cu grijă de Marius Stan, Marian, personajul inventat de Micutzu, încearcă fără succes să prezinte abilitățile mașinii.

 
Menţiunile categoriei Digital sunt următoarele:
Veka - 50 de ani este campania realizată de Jazz Communication, în care Emil, unul dintre mândrii proprietari de sisteme VEKA clasa A, explică de ce VEKA nu este doar un simplu „termopan”. El e neobosit în argumente timp de 50 de ani, cât rezistă sistemele Veka, și explică diferența tuturor: nepoților, vecinilor și chiar și medicului, pe patul de moarte.
Echipa: Andrei Stanciu, Mihai Berbec | Copywriters & Mircea Vlase | Art Director. 

 

#TimpulSăCitim este campania realizată de Leo Burnett pentru Asociaţia Curtea Veche, ca urmare a statisticilor îngrijorătoare referitoare la cititul de cărți în România. Proiectul reuneşte mai mulţi oameni ocupaţi, de la actori la preşedintele ţării, care îşi găsesc totuşi timp pentru a citi un pasaj dintr-o carte preferată. Echipa creativă este formată din: Silvia Grădinaru | Copy & Andrei Constantinescu | Art.



Tex & The City Lights este numele campaniei semnate de Andreea Ghica | Copywriter & Dan Drăgan | Senior Art Director, din partea Next Advertising, pentru colecţia de Toamnă 2019. Astfel, moda în mişcare devine accesibilă oricui, iar colecţia de toamnă este despre adevăratul tu - cel care are curaj să viseze, să simtă, să nu țină cont de reguli - în timp ce poartă haine TEX.



TV
În categoria TV Menţiune are Toată, toată povestea - proiect realizat de Publicis pentru Autovit.ro. Campania pleacă de la faptul că oricine își dorește să afle toate detaliile despre o maşină second hand înainte de a se hotărî să o cumpere. Iar spotul prezintă toată, toată povestea mașinii, nu doar informațiile standard.
Echipa creativă: Mihnea Gheorghiță | Copy & Alex Deaconu | Art.



OOH
Campania Toată, toată povestea are Menţiune şi în categoria OOH.



EXPERIENTIAL/BTL
În categoria Experiential/BTL, Menţiune are Cărtureşti, care a accentuat importanţa lecturii printr-o librărie pop-up în Piaţa Obor. Librăria este o continuare a eforturilor Cărturești de a ajunge mai aproape de cititorii săi, deschizând în cartierele Bucureștiului spații prietenoase, care încurajează cititul şi socializarea în jurul cărților și al obiectelor frumoase.



***
ADC lanseazǎ în fiecare lunǎ un call public pentru agenţii, freelanceri şi pasionaţi de publicitate sǎ trimitǎ idei, proiecte, iniţiative creative proprii sau vǎzute în piaţǎ spre a fi notate de cǎtre membrii ADC*RO. Toate propunerile trebuie trimise pe e-mail cǎtre andra.moldoveanu@institute.ro, pânǎ pe data de 25 a fiecǎrei luni.

Printre cele mai importante proiecte ADC România se numǎrǎ: Şcoala ADC*RO, ADC Focus şi Top 3 ADC. Art Directors Club România (ADC*RO) a fost înființat în 2008 și reprezintă o asociație non-profit, al cărei obiectiv este acela de a promova și de a recunoaște excelența în creativitate. Misiunea organizaţiei este de a conecta şi de a aduce împreună cele mai puternice talente creative şi de a le pune la dispoziţie instrumente prin care să se manifeste cu solidaritate, generozitate şi excelenţă profesională.

Mai multe pe:
www.adcromania.ro
www.facebook.com/ADCRomania